duminică, 29 iulie 2012

Spike - INFo


Spike (Paul Mărăcine) își începe cariera în 2002, când ia naștere colaborarea cu trupa Cosa Nostra în urma unui demo trimis pentru un concurs. Drumul i-a fost deschis însă de un alt demo, “Nimic personal”, trimis de această dată către Roton. Piesa a fost acceptată și inclusă pe compilația “Loop Records”. Albumul său de debut, “Relații cu publicul” este lansat în 2006 prin Roton (și distribuit de Sincron). Un an mai târziu este fondat label-ul Okapi Sound, iar Spike începe să lucreze la cel de-al doilea album. În paralel, dezvoltă o altă pasiune: regia. În 2008 realizează primele videoclipuri, pentru piesele “Volumu’ la Maxim…ilian!!!” (Maximilian) și “Sufletul orașului” (Bitza). Fondează propria casă de producție video, Evil Twin Studio, cu ajutorul căreia realizează în următorii ani videoclipuri pentru mai mulți artiști români, printre care și mulți dintre colegii de la Okapi Sound. În decembrie 2009, Spike lansează al doilea album, “Rămânem prieteni”. Acesta este distribuit împreună cu Gazeta Sporturilor și realizat cu sprijinul Cat Music. Ulterior începe colaborarea cu Music Expert Company, agenție care îl susține în realizarea turneelor naționale “TU-r” și “reTU-r”, împreună cu Guess Who. Single-urile extrase de pe material au fost “Tu”, “Banii”, “Scandal” și “Realitate”. În 2011, Spike lansează piesa “Îți pare rău”, interpretată în premieră la Romanian Music Awards 2011. În vara anului 2012 începe promovarea unei noi colaborări cu Guess Who: “Lumea mea”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu